Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SERBARE DE SFÂRȘIT DE AN ÎN SCOLI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 29 pentru SERBARE DE SFÂRȘIT DE AN ÎN SCOLI.

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... care el e împins la pieire, trecând prin orele fioroase de schingiuiri ca ale iadului, și ajungând la nesimțirea agoniei, apoi la somnul etern. Astfel de pericol e mai îngrozitor decât cel mai crunt asalt din răzbel, unde omul, fie cât de mișcat și fricos, totuși, simțindu-se în mijlocul camarazilor, pe nevrute se electrizează de la cei mai curajoși, primește oareșcare voinicie și, împins de impulsul gene­ral, cu supunere și fără a-și da seama, pășește înainte prin ploaia de glonți și rețeaua de baionete. De aceste gânduri eram cuprins când odată, ducându-mă de la Odesa în ospeție de Anul Nou la una din fiicele mele, măritată în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită și trenul atât întârziase, încât rămasem încă pe drum tocmai de ajun. Cu ciudă îmi făceam însumi mustrări, de ce, lăsându-mă pe tânjală, nu m-am pornit cu câteva zile înainte. Mânia mea se ațâța încă și de frigul din cupeu, în care, nefiind încălzit, era frig ca și afară. Învelindu-mă în blana mea, așteptam cu nerăbdare pe conductor, cărui eram gata să-i fac o bună reprimandă1 pentru neglijența

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... sacra misie de orator revoluționar și, după obiceiul oratorilor, își drese glasul mai întâi, căutând a produce note vibrante care să pătrundă adânc în sufletele ascultătorilor. Era înspre seară, pe când natura pare c[...]n așteptare de un eveniment misterios; soarele, coborându-se după creștetul munților, părea că regretează de a nu putea asista la o scenă atât de nouă în plaiurile Carpaților; iar câteva raze răzlețite printre brazi se încolăceau pe crengi ca niște șerpi de aur. În vale vuia Bistrița pe patul de bolovani, și pe cărările de pe coastele dealurilor se zăreau șiruri de plăieși urcându-se spre curte la chemarea unui bucium. Țăranii formaseră un rond mare, în mijlocul căruia intrase Vali. Exaltat și uimit, junele nostru erou admira tipurile frumoase și caracteristice de care se vedea înconjurat; în fiecare plăieș el privea pe un demn pogorâtor din vitezele legioane ale lui Traian, pe un adevărat strănepot de-al vitejilor lui Ștefan-vodă! El improviză dar un discurs colorat de poezia iluziilor sale, grăind de Patrie, de glorie, de libertate, de egalitate, de fraternitate, de virtuțile strămoșilor, de viitorul măreț al României etc.; apoi, vroind să încheie prin o perorație aprinzătoare, el se

 

Vasile Alecsandri - Mihu copilul

... Codrul clocotește De un mândru cântic, Cântec de voinic, De-un glas de cobuz Dulce la auz, De cobuz de os Ce sună frumos! ↑ În locul acestor două versuri o variantă zice: "Păunaș de codru, Vătăjel de lotru." Înțelesul cuvântului lotru nu e bine cunoscut. Unii pretind că însemnează bandă de hoți. ↑ Cobuzul e un instrument oriental. ↑ Acest codru se găsește în țara de sus a Moldovei. El a fost mult timp lăcașul hoților celor mai vestiți. Asemenea a fost și Strunga, și ... districtul Romanului, și Bordea lângă Iași, și Lunca-Mare etc. ↑ În secolul de mijloc oamenii războinici precum și caii lor erau coperiți cu cămăși de fier, numite zale; prin urmare, balada lui Mihu se poate presupune că ar exista de pe epoca Cruciadelor. Însuși caracterul cavaleresc al eroului baladei ne întărește în această idee. ↑ Levent înseamnă viteaz de soi. Un voinic poate să fie de neam prost, iar un levent trebuie să fie de neam bun. ↑ Șade în loc de șede , precum șapte în loc de șepte, provincialism din Moldova. Asemenea se zice ai în

 

Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite

... la față-i nu putei! Florile îi ziceau floare, Stelele, stea lucitoare, Încât vecinic flori și stele Se certau noaptea-ntre ele! Iată-n fapt de dimineață Că pe câmpul de verdeață Copilița, cu-alte două, Se primbla, torcând prin rouă. Una zice: Am visat De-un fecior de împărat! Dac-ar fi acum să vie Să m-aleagă de soție, I-aș aduce eu în dar Un șoiman de armăsar Care zboară, care sare Peste munți și peste mare Și înconjură pământul Mai ușor chiar decât vântul! Alta zice: Surioare! Eu i-aș țese ... fără zori, Veselia-n aspre chinuri Și cântările-n suspinuri! Iată că-ntr-o zi din mai Mers-a vestea chiar la rai De-acei mândri frățiori, A pământului comori, Și toți îngerii în zbor Au venit, ascunși de-un nor, Ca să vadă dacă sânt Frați de-ai lor pe-acest pământ? Dulce-s, Doamne, la privire! Ca un vis de fericire! Abia zis-au, și pe loc, Ca un fulger viu de foc, Crunt deochiul au ajuns Pe copii și i-au străpuns! Copilașii plâng, suspin, Scot gurița de la sân, Cată-n ochii mamei lor, Pleacă fruntea, cad și mor! Vai de codrul care-și pierde Freamătul și frunza verde! Vai

 

Alecu Donici - Tunsul

... asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el. Apoi expoziție de șipuri și de butelce cu vutce de multe colore; și apoi șerbeturi, dar ce șerbeturi! de o mie de soiuri: pe roză, pe ciocolată, pe vanilie, fără vanilie, unul decât altul mai gustos și mai aromatic, precum de pildă la cofetăria dinaintea căreia sunt scoase la uliță vro douăzeci de scaune. Vă veți mira de asemene neobicinuință. Să știți însă că aice după primblare vin aburitele cucoane de se răcoresc cu înghețata dată de către amabilii cavaleri. Minune de înghețată! Și nu e scumpă, câte un leu, iar leul are mult mai puțin decât drept credincioasa noastră rublă. În el abia sunt 40 copeice. Suiți-vă în foișorul de ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... dispreț ciracii săi căzuți. Dar plăcerile de la masă și de sub masă cer și ele oarecare schimbări. Astfel, în toate sările, aceeași masă încunjurată de aceleași obraze, care spun aceleași povești, devine pănă în sfârșit uricioasă, și hatmanul Baltag, nemaigăsind gust în asemene petreceri, casca de-și spinteca fălcile, și de multe ori își esprima urâtul cu pumnii grămădiți pe spinarea ciracilor săi. Într-o sară, după o zi de vânătoare, în care Baltag făcuse mari izbânzi înjunghiind cu cuțitul de la brâu un urs mare care trebuie să fi fost tata urșilor, el se puse mânios în capul mesei, ațintind mereu ochii pe podul afumat al salei. El înghiți în tăcere multe pahare, însă cu cât înghiți mai mult, cu atât devenea mai morăcănos. Acei dintre ciracii săi, care aveau locurile de cinste din dreapta și din stânga sa, se sileau pe cât puteau să nu rămâie în urmă cu înghițiturile inundând în acelaș timp și aerul său posomorât. — Voiesc, strigă deodată hatmanul, lovind cu pumnul în masă și cu cealaltă mână răsucindu-și musteața, voiesc să beau în sănătatea hătmănesei Baltag! Cei doisprezece ciraci cu ciubote de iuft se îngălbeniră groaznic la față, nu însă și la ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... m'a împins a cultiva mult și a gusta această artă. Tatăl meu era un om foarte harnic și de o exactitate neștirbită în îndeplinirea îndatoririlor lui și de o cinste fără pereche. Despre această cinste a lui face dovada împrejurarea că după ce a fost aproape 20 de ani director al penitenciarului de Iași, mânuind pentru aprovizionare sutimi de mii de lei pe an, a murit absolut sărac, nelăsând mamei mele nici măcar cu ce să-l înmormânteze. Sărăcia lui este cu atât mai chinuitoare, cu cât ... sărbătoare mare și așteptam totdeauna acele zile cu mare nerăbdare pentru mâncările mai alese ce le pregătea mama, la Paști mai ales cozonaci, foarte bogat în ouă roșii. Sara tata ne întrunea în jurul lui la cetit românește sau franțuzește, căci mama învățase puțin această limbă de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă să le facă mai largi de cum cerea talia nostră «căci, spunea el, copiii cresc». În această încunjurime de muncă și de intețire intelectuală s'a deșteptat prima mea copilărie. În

 

Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor

... serbarea vreunui iarmaroc și să slujească de pildă pacinicilor locuitori. Cum îți spuneam, societatea noastră se afla într-o uliță fără nume. Ea se alcătuia de cinci tinere dame și demuazele, de vro trei bărbați însurați și de vro patru tineri, sau holtei, cum se zice la țară. Prin un fenomen neobicinuit în pocita capitalia noastră, societatea aceasta era singură în felul ei. Bărbații nu erau zulari și nu vedeau în fieștecare pe minotaurizatorul lor, cum zice dl. de Balzac, adică, românește, pe împodobitorul capului lor. Tinerii asemenea nu aveau pretenția, ca Don Juan, să găsească în fieștecare femeie sau fată o izbândă a duhului, a frumuseții și a manierelor lor. Declarațiile lor nu zburau în ... care vrea să zică foarte mult". Dar tot acel pedant, critic, aspru și material, mi-a zice, iarăși, că nici o țară este în lume unde să se vorbească mai mult de cinste, patriotism și amor, că, prin urmare, cum îndrăznesc a zice că aceste virtuți lipsesc în preadulcea țara noastră? Tocmai pentru că se vorbește așa de mult de dânsele, tocmai de aceea lipsesc, și la zisele mele dau dovezi așa de

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera visco­lul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul su­fla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tul­burare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cos­mos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din florile vieții și în

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... fie deocamdată Ascunsă-ntr-o mănușă? LASKI Ca laba cea șireată Ce unghia-și ascunde? DESPOT Întocmai. LASKI Minunat. Bravo!... mănușa... laba... pricep, ești diplomat. În arta de capcane ești meșter cu ispită... DESPOT (zâmbind) Am fost crescut la Roma, în școala iezuită. LASKI Ești om cu două daruri: sub haina de oștean Porți inimă vitează și cugetul... viclean? Așa spunea Carmina, când ea glumea cu tine. DESPOT Ah! cât a fost de bună soția ta cu mine! Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin, În casa ta mănoasă căzut chiar din senin; Eu, piatră nestemată din splendidă cunună, În pulbere zvârlită acum de-o rea furtună!... Ah! Laski, multă lume călcat-am pribegind, Luceferi mulți în cale-mi văzut-am strălucind, Dar suflet bun și nobil ca scumpa ta soție Eu n-am văzut, mă crede, la nici o-mpărăție. LASKI ... c-am avut parte în lume de noroc? Carmina-i jună, însă de juni ea-și bate joc, Și numai pentru mine suspină ea. DESPOT (în parte, zâmbind) Sărmanul! LASKI Ș-apoi încă-o virtute: urăște pe sultanul. DESPOT În toate-i dar perfectă? LASKI (cu mândrie) ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

... Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teri­toriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negân­dind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orân­duială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și ne­botezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feu­dalii Rusiei nu ...

 

   Următoarele >>>